Cum împăratul Nero a fost desemnat campion olimpic.

Împăratul Nero (anii 35 e.n și 68 e.n), a dorit să devină campion olimpic. În anul 67 e.n. el a decis să participe la cursa carelor de luptă. Carul său a fost tras de zece cai, dar nu de patru după cum prevedea regulamentul, iar intr-un final pentru ași asigura victoria, adversarilor li sa interzis participarea la cursă. Totuși acesta nu a putut incheia cursa, cazând din car, din cauza că era foarte beat, însă cu ajutorul slugilor a fost târât până la finiș și a fost desemnat campion.

Secole la rând unele țări au devenit bogate și puternice, în timp ce altele au căzut în declin și s-au supus vecinilor mai puternici. Așa s-a întâmplat cu Grecia. În anul 146 î.Hr., cândva puternicul Hellas și-a pierdut independența. Țara a fost cucerită și subjugată de romani. Astfel cuceritorii au început să-și aplice propiile legi în țara străină. Totuși, le-au permis grecilor să găzduiască Jocurile Olimpice, dar au intervenit în mod constant la ele cu propriile reguli și chiar au început să participe la competiții. Aceasta a încălcat regula, potrivit căreia străinilor li se interzicea să participe la Jocurile Olimpice.

De atunci statuile au fost ridicate nu doar sportivilor care au câștigat într-o luptă corectă, dar și în cinstea protectorilor încoronați ai jocurilor - împărații romani.
Campionii olimpici erau considerați aproape semizei. Mulți împărați îi invidiau, iar unii - erau chiar geloși de o glorie atât de populară a Jocătorilor Olimpici.

Împăratul Nero (Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus), care a trăit în primul secol al erei noastre (anii 35 e.n și 68 e.n), distins prin cruzime și despotism, mai era și un suporter înflăcărat al Jocurilor Olimpice. Acesta a ordonat odată ca să se amâne data Jocurilor Olimpice, întrucât el însuși plănuia să să participe la ele. Acesta a fost singurul caz din istorie când Olimpiada nu au avut loc într-un an bisect. 

Pe vremea domniei lui Nero, Jocurile Olimpice deveniseră aproape o farsă sau un spectacol. Spiritul unei rivalități sănătoase a fost înlocuit treptat de o atmosferă de invidie, răutate și intrigă. Toți își doreau prin orice mijloace să devină campioni olimpici și să prindă o bucată de gloria națională. Împăratul Nero la Jocurile Olimpice din 67 e.n, și-a dorit o asemenea faimă, pe care a și a obținut-o.

Împăratul Nero a comandat o schimbare completă în programul competiției. Acesta a organizat o cursă a carelor de luptă separată pentru a arăta lumii cât de „ brav sportiv este el”. Ca privilegiu, împăratul Nero și-a permis ca carul său să fie tras de zece cai, și nu patru după cum prevedea regulamentul.
Pentru ași asigura victoria, cu câteva minute înainte de începerea cursei, împăratul a interzis participarea altor adversari.
Cu toate că a fost singurul participant, „bravul sportiv”, nu a putut termina cursa. După doar câteva ture acesta, a căzut din car, fiind destul de beat, și aproape să nimerească sub roțile echipajului.
Totuși, judecătorii l-au încununat în mod solemn cu o coroană olimpică. În semn de recunoștință pentru acest lucru, Nero i-a premiat pe aceștia, făcându-i cetățeni romani. Așa a fost încălcată o altă regulă a Jocurilor Olimpice, care prevede că victoria nu este câștigată de bani și nobilime, ci de o luptă corectă.

Treptat, Jocurile Olimpice și-au pierdut semnificația. Au fost umbrite de spectacolele sălbatice, sângeroase ale Colosseumului Roman. Într-un final, în anul 394 e.n, Teodosie I a interzis Jocurile Olimpice fiind considerate ca păgâne și contrare creștinismului.